Oscar 2010, Up in the air -9/10 ~ Ultimele Filme vazute de DANEZIA

13 ianuarie, 2010

Oscar 2010, Up in the air -9/10

George Clooney face un nou rol extraordinar, intr-un excelent film despre vremurile in care traim. Singura hiba e partea mediana ce se dovedeste a fi tipica pentru o comedie romantică: plictisitoare si mediocra.

USA, 109 min

Up in the air este poate filmul anului, si principal candidat la Oscaruri. E filmul momentului ce ia pulsul unei lumi aflata in criza economica. E o pelicula despre corporatii si oamenii ce reprezinta doar "resursa umana" a corporatiei fara a fi niciodata parte din ea...

George Clooney joaca rolul unui "terminator de joburi" (Binghan)... tipul platit ca sa te dea afara intr-un mod profesionist, calm si rece. Corporatiile ii platesc deplasarea continua cu avionul si viata numai in hotel deoarece reduce costuri... si ii face pe sefi fericiti. Corporatiile scapa repede de angajati si de potentialele procese, iar sefii scapa de momente dramatice ce le-ar putea incarca constiinta si calculele reci si cinice.

Bingham e "sus in aer" 320 de zile pe an, devenind un expert in traversarea controalelor de securitate din aeroporturi si la cheltuirea banilor companiei pe cardul sau de fidelitate la AA in speranta de a fi al 7-lea om ce reuseste sa stranga 10 milioane de mile.

Clooney face minuni din personajul sau... pune atata carisma la mijloc incat in mod paradoxal te face din cand in cand sa te gandesti ca slujba lui ingrozitoare poate fi "cool" si interesanta, insa adevaratul star pare sa fie Vera Farmiga (Alex)... un alt "corporate road-warrior" ce ii explica lui Bingham ca ii seamana in toate privintele, cu exceptia faptului ca are vagin. La inceput doar o aventura... Alex are potentialul de a deveni mult mai mult pentru Bingham.

Viata perfecta pe care Bingham crede ca o traieste (plina de privilegii)... e aproape sa fie legata de glie in momentul in care o tanara speranta (naiva Natalie) din compania sa, vrea sa revolutioneze intreaga afacere si sa transforme concedierea intr-o afacere online (probabil foarte usor de externalizat in China).

Insa inainte ca ideea lui Natalie sa devina realitate, ea trebuie sa inteleaga afacerea pe care incearca sa o revolutioneze si de aceea va trebui sa il insoteasca pe Bingham intr-un mic tur al tarii. Trioul de personaje Bingham, Natalie si Alex reusesc sa creeze magie pe ecran... si replici din ce in ce mai spumoase... pana cand filmul se desumfla dintr-odata si devine mediocru...

... odata ce calatoriile de serviciu lasa loc unei nunti... culorile devin calde, si filmul devine dulceag si lent.... aproape la fel de prost ca o comedie romantica...

Din fericire realitatea cruda revine la datorie... si finalul foarte reusit reuseste sa inchida perfect o pelicula excelenta.
Il recomand!

Un comentariu:

Anonim spunea...

Aceasta tema este pur si simplu fara pereche:), este foarte interesant pentru mine:P Bravo !! vreau sa mai vad in continuare discutii pe tema asta!

 
Creative Commons License
This work is licensed under a Creative Commons Attribution 3.0 Unported License.